Actorul Florin Călinescu a intrat pe ultima sută de metri în cursa pentru Primăria Capitalei. Candidatura sa din partea Partidului Verde a fost înscrisă la Biroul Electoral Central marți, în ultima zi când se mai puteau face înscrieri, a anunțat prim-vicepreședintele acestui partid, Cristian Vlad Soare.
În anunțul publicat pe pagina de Facebook a Partidului Verde, Cristian Vlad soare a „devoalat” tema campaniei electorale a candidatului Florin Călinescu: un proiect pentru o Capitală „green și smart”.
„Am reușit! Florin Călinescu intră în cursa pentru Primaria Capitalei. Avem un proiect unic, pe care niciun alt partid nu și-l va asuma: București-Ilfov o singură comunitate, o administrație suplă, modernă, un nivel de viață urbană ridicat așa cum merita cea mai puternică comunitate din Estul Europei. Avem nevoie de proiecte GREEN și SMART! Împreună construim Metropola Verde București-Ilfov!”, a scris marți seara Vlad Soare pe contul de Facebook.
https://www.facebook.com/soare.vladcristian/videos/vb.1067010194/10221122853635433/?type=2&theater
„Târziu în noapte am depus candidatura pentru președintele nostru Florin Călinescu, care de astăzi intră în cursa electorală pentru a câștiga Primăria Capitalei. Din păcate, Florin nu poate fi alături de noi, o problemă de familie l-a reținut, ar fi dorit astăzi să fie aici, dar fiți fără griji, el o să iasă în stradă, alături de această minuntă echipă de consilieri să construim împreună metropola verde București-Ilfov”, spune Vlad Soare într-o înregistrare video făcută marți alături de mai mulți membri ai partidului.
Printre cei care şi-au depus candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti se numără Gabriela Firea (PSD), Traian Băsescu (PMP), Nicuşor Dan – candidatul unic al Dreptei (susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS), Ioan Sîrbu – Pro România, Ilan Laufer de la Platforma Social Liberală (PSL), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) şi Viorel Cataramă, liderul partidului Dreapta Liberală.
Florin Călinescu a anunțat anul trecut la Digi24 că a intrat în politică. Celebrul actor a înființat Partidul Verde, al cărui președintele este, și a spus că este în căutarea tinerilor pe care dorește să-i crească. „Partidul Verde nu e stânga, nu e de centru-stânga și nu va face niciodată vreo alianță cu PSD”, a declarat atunci Călinescu. El a cochetat la un moment dat și cu ideea de a candida la alegerile prezidențiale.